Mai multe ferestre și uși ale unui bloc din Iași, pe care Primăria municipiului vrea să-l demoleze din cauza mizeriei din imobil, au fost zidite luni, astfel ca persoanele evacuate, care locuiesc aici fără forme legale, să nu se mai poată întoarce în locuințe.
O echipă de muncitori a zidit, luni, mai multe ferestre și uși din blocul M2 situat în zona Cantemir, din municipiul Iași, cunoscut în oraș drept „Blocul Groazei”, pentru ca locatarii evacuați zilele trecute să nu se mai întoarcă în imobil, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților primăriei ieșene, în blocul respectiv, aflat într-o stare avansată de degradare, doar 12 persoane locuiesc cu forme legale, iar alte câteva zeci stau ilegal în imobil.
Majoritatea apartamentelor nu au uși și nici ferestre, iar locatarii stau fără apă curentă, instalațiile sanitare fiind defecte.
Evacuarea locatarilor a început la sfârșitul săptămânii trecute, iar reprezentanții primăriei i-au somat pe cei care stăteau ilegal aici ca până luni să părăsească apartamentele. Întrucât mai mulți locatari nu s-au conformat, municipalitatea i-a evacuat, apoi a decis să zidească ușile și ferestrele.
„În acest bloc stau foarte multe persoane fără forme legale. Cei de la salubritate au igienizat imobilul în repetate rânduri, dar ulterior sau găsit fecale în bloc. Vrem să demolăm acest bloc”, a declarat luni presei purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sebastian Buraga.
El a precizat că primăria va instala un post de pază permanent lâgă imobil.
Locatarii evacuați susțin că nu au unde sta și că Primăria Iași îi scoate în stradă, fără să le ofere o alternativă.
„Ne aruncă în stradă, dar să ne dea și nouă casă. Am patru copii, ce fac acum? M-am dus la primărie de câteva ori să le cer să stau într-un adăpost, dar n-am primit răspuns”, a spus Maria N., una dintre locatarele evacuate.
Municipalitatea le-a solicitat locatarilor evacuați să se prezinte la Direcția de Asistență Comunitară Iași, pentru a fi luați în evidențe, astfel ca oamenii să poată solicita o locuință socială.